În provincialul peisaj cultural medieșean sunt destul de rare aparițiile de orice fel, darămite cele despre care îndrăznim să spunem că sunt memorabile: în paleta de culori a culturii autohtone găsim mai degrabă excese de nuanțe de alb și, arareori (și atunci demne de notat în calendar), tușe greu de găsit, la mare căutare chiar și de către pictorii renascentiști, evident neobișnuiți cu modernele sinteze chimice cromatice (da, ne-ați prins, ne-am jucat prea mult cu dosarul săptămînal, intitulat „Printre culori”, inclus în nr. 76 al revistei „Dilema”, discutat la radiocenaclul de vineri, din cel mai recent episod al emisiunii noastre radiofonice, difuzat în 22 august 2025).

Îndrăznim să ne murdărim și noi pe mîini (vă rugăm, nu în sens peiorativ, ci cu cele mai bune intenții!) începînd de astăzi, 1 septembrie 2025, și să facem un timid pas înainte în uzata paletă culturală de culori a orașului nostru, noi, Grupul Dilematicii & Co. (a se citi „companionii”). Deși suntem de-ai locului, vă mărturisim că suntem la fel de sfioși precum un străin într-un oraș nou: călcăm cu grijă pe trotuare, ne uităm atenți în jur să nu care cumva să ne plimbăm din greșeală pe o pistă de biciclete nu îndeajuns de bine semnalizată, scrutăm orizonturile în căutarea unui orișicît de nesemnificativ ajutor – o hartă a orașului, un centru de informare turistică, un tramvai ori un autobuz în trecere de care să ne agățăm, fie și o privire mai binevoitoare a unui orășean disponibil să ne dea indicațiile salvatoare. Suntem la început de drum, încă bîjbîim prin întuneric, orientîndu-ne singuri și nesiguri printr-un clarobscur sinistru, cînd mai luminos, cînd mai deznădăjduitor de întunecos și de neclar; așa că ne mai rămîne doar să ne călăuzim după condei – salvarea noastră e scrisul.

De vorbit, pălăvrăgim multe, vrute și nevrute, de mai bine de opt luni încoace, de cînd existăm. La radiofonie suntem ași, la „caligrafie” – nu încă. Am început cu un altfel de podcast (cum îl numim noi), am continuat cu un cineclub cathartic și, se pare, ne încumetăm la un blog cultural sau, mai prețios spus, o revistă digitală. Unii ar spune că ar trebui să-l numim un experiment de presă culturală, alții ar presupune că ce facem e mai degrabă specific unui cenaclu, un proiect de publicistică cvasiartistică – nouă ne place să credem că e doar un exercițiu de echilibristică, aceea de a fi noi înșine. Suntem sinceri în vorbă, în episoadele și în emisiunile noastre, însă ne rămîne să mai fim sinceri și-n scris. Timiditatea noastră, de care vorbeam mai sus, va fi însoțită (și, în timp, înlocuită) de onestitatea prin care ne vom sonda lăuntric, prin care ne vom vulnerabiliza și care ne va dezveli de orice măști, de orice rețineri. Filmul, cartea, muzica și jocul vor fi supuse brutalității și totodată francheței spiritului critic, dilematic, pe care ni-l asumăm și pe care încercăm să-l cultivăm – textele noastre ne vor fi carte de vizită.

Noi, dilematicii, la dispoziția dvs.!

O fotografie din arhiva personală, preluată dintr-un text memorialistic al unui internaut. Să fi fost Adina Popescu, Ioana Pîrvulescu, Ioana Nicolaie?…