Întîi martie 1973, Capital Records din Statele Unite lansează pe piață noul album al trupei britanice de rock Pink Floyd, numit „The Dark Side of the Moon”, un album a cărui introducere este deja de prisos. Totuși, atunci cînd ne referim la partea întunecată a lunii, puțini oameni fac mai întîi legătura cu luna propriu-zisă, atît de popular și influent a fost și încă este acest album. Așadar, propun o schimbare de paradigmă pentru a putea vorbi despre adevărata parte întunecată a lunii.
Ultimele cuvinte din întregul album sînt rostite de portarul irlandez Gerry O’Driscoll al studiourilor Abbey Road, care deschide un subiect important de discuție. Acesta constată că nu există o astfel de parte întunecată a lunii, ci mai degrabă luna este cu totul întunecată („There is no dark side of the moon really. Matter of fact, it’s all dark.”). Așadar, există?
Important de menționat faptul că denumirea corectă este fața ascunsă a lunii, fiind impropriu denumită fața întunecată. Inclusiv în engleză, sintagma potrivită este, de fapt, the far side of the moon.
De asemenea, existența acestei părți din lună este cît se poate de reală, care reprezintă emisfera opusă celei care este vizibile de pe Pămînt. Aceasta a fost pentru prima dată fotografiată și cartografiată de cercetători în 1959, cu ajutorul sondei sovietice Luna 3.
Totodată, este o concepție greșită ideea că termenul de întunecat a fost atribuit datorită lipsei de lumină. Conform cercetătorilor, fiecare locație de pe lună primește în mod egal, timp de două săptămîni, lumină solară, în timp ce partea opusă o primește noaptea. Fața ascunsă este mai reflectorizantă decît partea vizibilă, datorită lipsei zonelor de suprafață întunecată a mărilor. Partea îndepărtată are un aspect accidentat, dens craterizat, puține mări, avînd cratere mai vizibile. Se ia în calcul ipoteza că acest lucru este rezultatul efectelor fluxurilor de lavă lunară, care acoperă și maschează craterele, mai degrabă decît un efect de ecranare față de Pămînt.
Simbolismul lunii
În ciuda multitudinii de informații științifice despre acest obiect ceresc pe care le deținem în prezent, omenirea încă este fascinată, atribuind lunii simboluri, taine și nesfîrșite legături între om și aceasta. Relația metafizică dintre om și lună a început odată cu primele elemente de civilizație, care au dus la generarea unor lumi fantastice. Inclusiv lumea fantastică în care trăim astăzi este datorată în mare măsură lunii și a ce reprezintă ea pe plan filosofic. Așa cum afirmă Lucian Blaga în opera sa literară „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, luna cu razele ei albe nu micșorează, ci mărește tainele lumii ce ne înconjoară. Luna îmbunătățește sufletele oamenilor care sînt dispuși să o observe.
Această mărire a misticului o face inclusiv albumul de la care am pornit, „The Dark Side of the Moon”, care reușește printr-un simplu titlu să pornească un întreg proces de analizare a obiectului ceresc de pe cer. Oare ar mai fi avut albumul un asemenea succes dacă s-ar fi numit „Eclipse”, așa cum era discutat? Probabil că da, dar nu ar fi avut același impact.
Perfecțiunea nu se manifestă prin elemente superficiale, ci este evidențiată prin mici chichițe pe care nu toată lumea le observă, dar care fac diferența.
„And everything under the Sun is in tune
But the Sun is eclipsed by the Moon” („Eclipse”, ultima melodie de pe album)
Chiar dacă toți sîntem atinși de lumina soarelui, să nu uităm că putem oricînd cunoaște și o „parte întunecată”, așa cum Soarele este uneori eclipsat de către Lună.
Lasă un răspuns