Încă din cele mai vechi timpuri, apa, aerul, pămîntul și focul reprezentau cele patru elemente universale, pe baza cărora mai marii medici antici (Hippocrate, Galenus) au formulat și introdus „teoria umorală”, care susține că sănătatea unui individ este menținută de echilibrul a patru fluide ale corpului: sîngele, flegma, bila galbenă și bila neagră. Îndrăznesc a mă alătura celor doi medici antici prin a adăuga o nouă substanță  umorală fundamentală, fără de care nu știu cum ar fi putut să dăinuiască rasa umană: umorul.

Precum aerul, umorul este un element ce se găsește permanent în jurul nostru (chiar dacă nu îl sesizăm întotdeauna), fără de care nu cred că am putea trăi, dar care se află într-o continuă dezvoltare, luînd diferite forme de la o zi la alta. Există nenumărate moduri prin care se poate consuma umorul. Pînă la apariția filmului și a televizorului, glumele erau în mare parte transmise prin două căi: calea scrisă (literatură) sau spusă (teatru/diferite reprezentații). Însă, odată cu apariția imaginilor mișcătoare, umorul a putut fi distribuit mult mai simplu la un public mai larg. În prezent, comedia se găsește cel mai rapid și ușor pe rețelele de socializare, dar nu este exclus să întîlnim jocuri video cu tentă comedică. Oricum am găsi umorul, acesta are la bază cîteva caracteristici esențiale. Teoria umorului vine și explică mecanismele prin care anumite situații sau cuvinte provoacă rîsul. Astfel, umorul este împărțit în cîteva categorii pricipale.

Teoria superiorității/ostilității

În cazul acestei teorii, rîsul provine din sentimentul de superioritate față de o altă persoană, provocat în urma unei greșeli, slăbiciuni, din dorința ca cineva să se simtă mai bine în pielea sa, înjosindu-i pe ceilalți sau din simplă răutate. Acest tip de umor este foarte des folosit în social media, căci este mult mai simplu să te cerți online decît să o faci fizic. Este mult mai convenabil să discuți necivilizat cu un străin pe un anumit subiect și să scrii un mesaj de genul: „Nu vezi că era fault?! Continuă să vorbești, poate nimerești să spui și tu ceva inteligent!”. În acest caz, riscul de a pierde cîțiva dinți este minim, iar satisfacția este garantată.

Extinderea social media a permis astfel oricărei persoane să fie un Don Rickles sau Groucho Marx în propria intimitate. Însă adevărata față a lucrurilor se poate schimba radical în viața de afară. Oricine este curajos în spatele ecranului.

Teoria incongruenței

Probabil cea mai întîlnită și folosită modalitate de a face comedie, teoria incongruenței se referă la umorul care apare din discrepanța între așteptare și realitate, surprinzînd mintea cuiva cu un rezultat neașteptat. Teoria incongruenței este folosită în marea majoritate a bancurilor, pentru că un banc este amuzant dacă, în primul rînd, este ingenios și, în al doilea rînd, dacă are în componență elementul surprizei. Spre deosebire de teoria anterioară, cea a incongruenței este constant prezentă în spațiul public, fiind folosită ca modalitate de descriere a unor situații sociale din spațiul public sau folosită ca formă de opoziție față de o anumită putere.

Dacă în spațiul comunismului românesc, cetățenii își împărtășeau cît mai discret bancurile despre partid și conducători ca modalitate de rezistență față de absurdul pe care îl trăiau atunci, în prezent românii își trimit bancuri de pe Facebook (și nu numai) pentru a rezista, din nou, în fața unui nou absurd. Comedia este cea mai bună modalitate de a face față lucrurilor care nu pot fi spuse altfel, decît prin glume.

Acest umor al surprizei și absurdului a prins un mare avînt în social media, odată cu introducerea conceptului de meme. Mema de internet este un element cultural, deseori cu un anumit impact local sau chiar global, distribuit prin intermediul rețelelor de socializare. Mema dăruiește libertate de exprimare, indiferent de modul în care este distribuită, fie că vorbim de o simplă imagine, un GIF (imagine mișcătoare), un scurt videoclip, un sunet sau o melodie. Precum vinul, calitatea unei meme este măsurată prin rezistența în timp, căci o astfel de glumă este deseori sortită să fie uitată și eliminată din spațiul online în doar cîteva săptămîni. Totuși, există și excepții de meme care sînt folosite sau, cel puțin, recunoscute inclusiv în prezent.

Meme-ul, noul sitcom și noul banc

Deja nu mai este o noutate că nivelul de atenție al populației este într-o continuă scădere, lucru cauzat de multitudinea de elemente pe care le consumăm zilnic pe telefon. Suprastimularea creierului nostru a dus la o sete constantă de ceva nou și rapid, oamenii începînd să nu mai aibă răbdare să facă anumite lucruri precum vizionarea unui film cap-coadă, lecturarea minimum 30 de minute pe zi dintr-o carte, asimilarea și înțelegerea unor noi concepte prin învățare etc., toate acestea fără să utilizeze telefonul mobil.

Această nouă realitate îmbibată în conținut rapid, de tip shorts, a dus inevitabil, într-o anumită măsură, la înlocuirea filmelor/serialelor de comedie, cărților și a anumitor jocuri video cu un content bazat pe o ingerare și digerare rapidă, de tip meme. Din nou, este mult mai convenabil să vezi o simplă fotografie, care să fie foarte explicită, fără substrat, care să îți ofere pe tavă un chicotit sau poate chiar un rîs de cîteva secunde, decît să îți „irosești” între 20 și 50 de minute din viață ca să vezi un episod dintr-un sitcom. Totuși, între 20 și 50 de minute poți să vezi sute de astfel de imagini care poate că îți oferă o mai bună stare de bine decît timpul petrecut în mină, într-un joc ca Minecraft, sau timpul petrecut în încercarea de a face meseria unui vameș de frontieră, într-un joc ca Papers, please.

Totodată, se poate pune întrebarea: De ce rîdem la meme-uri? Majoritatea meme-urilor par a fi doar niște imagini aleatorii, cărora li s-a atașat un text care nici acela nu are vreo noimă. Un posibil răspuns este caracterul simplu de înțeles/neînțeles al imaginii. Fie că înțelegi ceea ce vezi, fie că nu, tu ca privitor nu ai prea multe de cîștigat și mai nimic de pierdut. Cel mult, cîștigi un zîmbet, ori pur și simplu dai scroll și treci mai departe. Această modalitate de consum nu este asemănătoare cu restul, nici măcar cu cea a bancurilor, oricît de scurte ar putea fi acestea, căci un banc bun te pune pe gînduri. În cazul în care nu l-ai înțeles din prima, acesta continuă să te macine, în timp ce tu încerci să îi găsești sensul, față de un meme indescifrabil peste care treci cu ușurință.

În ciuda atitudinii mele puțin reticente legate de meme-uri din paragrafele anterioare, nu pot să nu recunosc că anumite meme-uri sînt chiar ingenioase, mult mai bine construite față de tonele de bancuri răsuflate pe care le găsim pe Facebook sau în revistele de sudoku sau rebus. Astfel de meme-uri creative dau naștere unui nou răspuns întrebării de mai înainte: oamenii consumă meme-uri căci sînt relatable, un meme la care te poți raporta și cu care poți corela. Acest tip de glume nu are limite, meme-urile fiind un mod rapid de comunicare, lipsit de barierele geografice, sociale, economice. O memă poate uni popoare prin caracterul său social. Un exemplu perfect este boomul provocat de melodia artistului sud-corean Psy din 2012, „Gangnam Style”. O simplă melodie (destul de proastă) care a unit oamenii de pretutindeni prin celebrul său dans. Dacă în acest moment călătoresc într-un sat îndepărtat din Siberia și, în loc să cer indicații, mă mișc conform dansului prezentat în clipul muzical, sînt șanse destul de mari ca acei săteni să știe despre ce vorbesc.

În altă ordine de idei, se poate constata faptul că, prin intermediul social media, oamenii consumă diferite tipuri de glume (meme-uri, bancuri) prin intermediul mai multor aplicații. Se poate lua în calcul cazul Facebook-ului, o aplicație a cărei popularitate a scăzut destul de drastic în ultimii cîțiva ani, tinerii mutîndu-se, în mare parte, pe Instagram, Twitter și TikTok. Acum, Facebook-ul a devenit un spațiu de bancuri al generației adulte, iar restul aplicațiilor rămînînd spațiul de fabricare și distribuire a meme-urilor generației tinere, căci umorul este mereu în mișcare.

Toate acestea fiind posibile datorită umorului incongruenței și, în primul rînd, transmiterii rapide a glumelor prin intermediul rețelelor de socializare.

Teoria descărcării

Umorul, precum plînsul, este privit ca modalitate de eliminare a tensiunii psihice acumulate. Prin intermediul rîsului ne eliberăm mintea de anumite emoții care au fost închise mult timp în interiorul numeroaselor circumvoluțiuni din cele două emisfere cerebrale. Unele persoane aleg să rîdă împreună cu prietenii, la o șuetă, alții aleg să vizioneze un film cu Robin Williams. De asemenea, există și un număr de oameni care aleg să își petreacă timpul în fața unui ecran, jucîndu-se anumite jocuri video cu o tentă comedică. Un exemplu concret este jocul comedic din 2018 The Haunted Island, a Frog Detective Game, creat de doi programatori australieni independenți, Grace Bruxner și Thomas Bowker.

Octodad: Dadliest Catch este un alt exemplu de joc al cărui scop nu este să te facă să rîzi, dar la vederea personajului principal și la aflarea poveștii este inevitabil să nu se formeze un zîmbet. Lansat în 2010 și realizat de către compania independentă Young Horses, Octodad: Dadliest Catch spune povestea unei caracatițe-tată care este implicată în diferite ipostaze de îndeplinire a unor treburi casnice de tată normal din suburbii, dar a căror îndeplinire e îngreunată din cauza faptului că este o caracatiță deghizată.

Unii oameni consideră că umorul este un pur element de tip generațional și că generația tînără nu va putea înțelege umorul din trecut, așa cum generația din trecut nu va înțelege umorul din prezent, această remarcă fiind una adevărată, în mare parte, dar și foarte incompletă. Totul constă în tipul de glumă pe care îl pasăm mai departe, contînd foarte mult subiectul și, desigur, valoarea glumei. Poate părea că meme-urile (exponent al umorului generației tinere) sînt complet de neînțeles pentru adulți. Însă acest fapt este din cauza lipsei acestora a unei așa-zise culturi online. Această problemă se poate aplica și invers, poate părea că bancurile (exponent al umorului generației adulte) sînt plictisitoare și de neînțeles pentru tineri, din aceeași lipsă de cunoștințe și experiențe.

Pînă la urmă, gusturile fiecăruia nu se judecă (foarte proastă formularea gusturilor care nu se discută; dacă nu am mai discuta ce ne place și ce nu, atunci dialogul ar putea dispărea și am tăcea cu toții). Oricum, consider că umorul de calitate poate să fie consumat de absolut oricine, acesta continuînd să dăinuie. Așa cum un film cu Charlie Chaplin sau Tom și Jerry de acum numeroase decenii continuă să ne încînte și să ne bucure în prezent, la fel și anumite bancuri sau meme-uri vor putea continua să stîrnească o reacție și a generațiilor viitoare.

Profa: – Ei, Bulă, ai auzit de Ion Luca Caragiale?
Bulă: – Nu, de niciunul dintre ei.