Cînd eram în ciclul primar, m-am întrebat de ce oamenii, atunci cînd rîd, își arată dinții, li se schimbă felul în care inspiră și expiră, dau din mîini și scot niște sunete de parcă plîng și se îneacă în același timp. De ce sîntem printre singurele ființe care se manifestă atît de bizar? Gîndurile îmi erau foarte complexe și mintea îmi era plină de nedumeriri, însă întrebarea pe care am formulat-o părinților mei a fost foarte simplă: „De ce oamenii rîd?”.

Copiii pun sute de întrebări pe zi. Unele sînt absurde, iar unele nesemnificative pentru oricine altcineva în afară de ei. Deși sînt dependenți de părinți, nu ei gîndesc pentru cel mic. Micuții percep lumea printr-o curiozitate naturală și cu uimire constantă, gîndurile lor fiind un amestec unic de inocență, creativitate și, uneori, frici profunde. Observăm acum lumea diferit de cum o vedeam în copilărie. E firesc. Ne dezvoltăm gîndirea critică, capacitatea de învățare și, mai pe scurt, ne maturizăm. Făcînd asta, uităm încet, încet, cum era în lumea copiilor, la ce visam, și uităm să găsim răspunsuri la dilemele noastre. Începem să ne amintim de propria noastră copilărie prin ochii altora. Părinții îți spun de felul în care te comportai cînd erai mic și începi să vezi totul dintr-o altă perspectivă. „Ce rău eram pe atunci”. Nu, doar erai nedumerit.

Pentru gîndurile mele întortocheate din acea vreme, mi s-a oferit un răspuns la fel de simplu precum a fost formulată și întrebarea. De ce rîd oamenii? „Oamenii rîd atunci cînd le place ceva”. Acest răspuns superficial m-a mulțumit, surprinzător, mult timp. Mă surprinde acest lucru deoarece părinții au mai încercat să-mi explice că pronumele nehotărît „cîteva” reprezintă un număr nedeterminat de obiecte, dar nu puteam accepta niciun răspuns pe care mi-l ofereau. Nu acceptam răspunsuri neclare, dar cumva m-a satisfăcut replica mamei cînd veni vorba de rîs, pur și simplu. Totuși, în cazul pronumelui respectiv, nu puteam procesa nicicum că mama, cînd se duce în grădină și spune că aduce cîteva căpșuni, poate aduce două, trei sau șase căpșuni. Am întrebat-o repetat: „Ce înseamnă «cîteva»? Ce înseamnă «cîteva»?” și, cînd mi-a dat căpșunile pe care le-a adus din grădină și-am văzut cîte sînt la mine în palmă, am strigat în gura mare: „«CÎTEVA» ÎNSEAMNĂ PATRU! «CÎTEVA» ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, PATRU!”. Dar tot n-aveam dreptate.

Am menționat că tindem să uităm ceea ce am crezut în copilărie, odată ce creștem. De-aceea habar n-am de ce acceptasem, pînă acum, acel răspuns vag despre oameni, de ce se amuză și comportamentul lor bizar cînd o fac. Rîdem din mai multe motive, dar, în principal, cînd observăm o persoană rîzînd, presupunem că aceasta se simte bine. Da, de cele mai multe ori rîdem, într-adevăr, cînd ne place ceva, dar nu e neapărat o regulă, precum mi s-a spus. Putem rîde fără a ne forța și atunci cînd sîntem emoționați, rușinați sau inconfortabili. Totuși, rîdem cînd ceva ni se pare amuzant; de ce?

Din cele mai vechi timpuri, a fost o formă de comunicare pentru a transmite celorlalți că totul merge foarte bine. Vremea e frumoasă, avem hrană, nu sînt prădători în jur și sîntem în siguranță. Cînd rîdem, se declanșează un proces complex prin care sînt eliberate endorfine, dopamină și serotonină. Aceste substanțe chimice induc o stare de bine, diminuează stresul și îmbunătățesc echilibrul emoțional. Din pricina asta, corpul, pentru a se relaxa, le eliberează și rîdem în momente stînjenitoare, inconfortabile sau din pură ironie atunci cînd ni se întîmplă ceva devastator. Nu neapărat pentru că ești nebun sau ai luat-o razna de la cele întîmplate. E felul organismului de a procesa un eveniment care îți provoacă emoții puternice.

În final, n-am acceptat acel răspuns vag pe care l-am primit și poate că flacăra nevinovatei curiozități copilărești a produs o scînteie în sufletul meu atunci cînd am început să fac o scurtă cercetare pentru acest articol. Poate că rostul vieții este, de fapt, să găsim o explicație tuturor întrebărilor neclarificate din copilărie.