Articol scris de Briana Maria Pîntea

Bine ați venit în lumea Dilematicilor, unde gîndul, cuminte-necuminte, se joacă cu întrebarea înainte de a da răspuns, unde fiecare articol e o poartă deschisă către întrebări care se ascund, se scufundă și reaprind curiozitatea. Astăzi vă invităm la un joc: „de-a v-ați ascunselea” cu amintiri, cuvinte și sensuri. 

Pornind de la expresia „de-a v-ați ascunselea”, putem descoperi un întreg univers de interpretări. Nu este doar jocul copilăriei, ci și o metaforă a existenței noastre. „De-a v-ați ascunselea” înseamnă copilărie și nostalgie, mister și enigmatic, dar și ludic, acea dimensiune a vieții și a literaturii în care jocul nu se stinge niciodată. E jocul actoricesc din teatru sau film, jocul de putere din politică ori afaceri, jocul măștilor pe care le purtăm zilnic pentru a ascunde durerea ori pentru a simula fericirea. E nostalgia paradisului pierdut, dar și regăsirea lui, din cînd în cînd, printr-un simplu joc.

De altfel, tema „joc și joacă” este studiată și la literatura română de clasa a IX-a, iar legătura nu este întîmplătoare: de la Arghezi și Slavici, pînă la texte moderne, jocul rămîne o cheie de lectură universală. Cu fiecare generație, redescoperim acest nucleu al existenței, căci a te juca înseamnă, de fapt, a trăi.

„Inocenții”, cartea copilăriei regăsite

Un astfel de joc de memorie și literatură propune Ioana Pârvulescu în romanul „Inocenții” (2016). Este considerată cea mai personală carte a sa, aproape autobiografică, în care vocea narativă, Ana, reconstituie copilăria în Brașov, într-o casă veche, fermecată, care devine personaj cu memorie. Strada Sfîntul Ioan (rebotezată Maiakovski în comunism) e cadrul unde inocența se materializează, unde totul e posibil și totul se joacă.

Romanul este construit în 18 capitole, fiecare cu titlu inspirat din text, autonome și totuși interconectate. Vocea narativă alternează între curiozitatea copilului și reflecția adultului, într-un stil poetic, nostalgic, dar și cu umor și tandrețe. Criticii au remarcat „haloul fotografic” al imaginilor, acea senzație de prezent viu chiar și atunci cînd povestea este despre trecut.

Temele sunt multiple: copilăria, familia, casa ca univers, memoria și istoria. „Întîmplările mici de tot cresc odată cu subiecții lor”, iar Ioana Pârvulescu le acordă importanța pe care doar literatura știe să o redea. Aventuri mărunte, sertare secrete, jocuri inventate, toate devin metafore ale descoperirii.

Impactul romanului a fost uriaș: bestseller cu peste 100.000 de exemplare, premiat, tradus și aplaudat. Critici precum cei din Dilema veche sau Revista 22 subliniază autenticitatea, nostalgia și farmecul acestei lumi: „o poveste a trecutului ce devine timp fără timp”, „scris cu eleganță, poezie și umor”, „o casă cu memorie, un paradis în miniatură”.

„De-a v-ați ascunselea” ca filtru de lectură

Citind „Inocenții” prin tema „de-a v-ați ascunselea”, observăm cum jocul copilăriei devine scheletul întregii construcții literare:

• Copilăria și paradisul pierdut. Casa din Brașov este paradisul inocenței, o lume neatinsă de „căderea” care va veni odată cu maturitatea.

• Misterul și enigmaticul. Casa ascunde secrete: sertare interzise, povești de familie, spații pe care copiii le explorează ca pe un labirint inițiatic.

• Ludicul și literatura. Narațiunea însăși este un joc de-a v-ați ascunselea cu memoria. Adultul ascunde și descoperă amintiri, cititorul le caută împreună cu el.

• Măști și performativ. Adulții poartă măști, responsabilitate, durere, speranțe, iar copiii le percep doar parțial, cu uimirea inocentă a vîrstei.

• Legătura cu școala și programa. Tema jocului din manualele de clasa a IX-a se regăsește aici transfigurată în literatură modernă, demonstrînd că jocul rămîne esența oricărei povești.

Ne-am obișnuit să căutăm paradisul în lucruri mari, în epoci glorioase sau în imagini idealizate, dar Ioana Pârvulescu ne arată că paradisul este, de fapt, jocul, ascuns în cotloanele unei case, într-un sertar vechi, într-un rîs de copil, în inocența lăsată la vedere pentru cine are răbdare să o caute.

În „Inocenții”, de-a v-ați ascunselea devine nu doar un joc, ci o meditație asupra memoriei și a trecerii timpului. Cititorul devine copil-detectiv al propriilor nostalgii. Și, poate, cel mai frumos lucru e că, odată închisă cartea, fiecare dintre noi începe să se întrebe: „unde mi-am ascuns copilăria și cum aș putea s-o regăsesc?”.