No. 835 – „Being John Malkovich” (1999; r. Spike Jonze)

Ce se întîmplă atunci cînd un film are un scenariu atît de ciudat și intrigant, încît publicul va uita cine a realizat filmul? În cazul de față, toate filmele scrise de Charlie Kaufman merită menționate, căci oamenii își vor aduce aminte povestea și nu regizorul, iar „Being John Malkovich” este un început perfect în universul scenaristului.

Charlie Kaufman are un stil aparte de a clădi o poveste. Acesta combină realitatea cu ficțiunea într-un mod cît mai real posibil, încît te întrebi dacă ceea ce ai vizionat poate fi real sau nu. Desigur, știm cu toții că acțiunile sînt doar povești, dar personajele sînt cît se poate de veridic construite.

Povestea filmului este destul de simplă, un păpușar din New York (Craig Schwartz interpretat de John Cusack) se angajează la un job de sortare a unor dosare, în urma insistențelor soției (Lotte interpretată de Cameron Diaz). În respectivul birou găsește un portal care duce în mintea cunoscutului actor John Malkovich (desigur, rol interpretat chiar de acesta). Schwartz, alături de o colegă de care se îndrăgostește (Maxine interpretată de Catherine Keener), pornește acest „parc de distracții” în mintea actorului. Pentru 200 de dolari poți experimenta, timp de 15 minute, viața artistului. Povestea se complică pe parcurs, din cauza relațiilor care se leagă între personaje.

Analiza tehnică

Spike Jonze pune cap la cap amalgamul de idei pe care Kaufman l-a așternut în scenariu, lucru greu de realizat, fiind și filmul acestuia de debut. Însă, munca depusă în acest film i-a adus o nominalizare Oscar, pentru categoria Cel mai bun regizor. Munca regizorului nu poate fi contestată, fiind făcută ca la carte. În altă ordine de idei, John Cusack demonstrează publicului că poate fi un actor valoros, atunci cînd nu joacă în filme de umplutură sau cu apocalipse care nu s-au adeverit („2012” din 2009, în regia lui Roland Emmerich). De asemenea, performanța actriței Catherine Keener i-a adus o nominalizare Oscar, pentru categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar.

În privința scenariului, se pot analiza profund personajele, de aceea am discutat despre trei dintre acestea, cărora le-am atribuit cîte o idee psihanalitică.

Craig Schwartz și principiile enunțate de Sigmund Freud

Craig Schwartz este un personaj complex, care are un singur scop în viața lui amărîtă de păpușar: „Să devină cunoscut!”. Însă, norocul nu se află deloc de partea sa. Acțiunile pe care personajul le săvîrșește sînt dictate de anumite idei aflate în mintea acestuia. Astfel, putem asemăna stadiile prin care trece personajul prin prisma ideilor enunțate de „părintele psihanalizei”: Sigmund Freud. Sigmund Freud a enunțat ideea existenței a trei stări de conștiință: conștientul, subconștientul și inconștientul.

Conștientul reprezintă gîndirea normală a fiecărei persoane. Datorită acesteia, oamenii își trăiesc viața în urma unor alegeri proprii ce pot fi influențate de aspecte morale, etice sau chiar de supraviețuire. Astfel, începutul filmului prezintă un Craig Schwartz naiv, bătut de soartă, dar dornic de a deveni un artist celebru. Acest stadiu al conștientului în care se află îl ajută să fie cu picioarele pe pămînt. Realizează că acest vis ar trebui pus pe un plan secund și se angajează. După găsirea portalului, singura preocupare a acestuia este corectitudinea morală de a folosi acest mijloc de a face puțină avere.

Inconștientul este partea cea mai întunecată (în cazul personajului) și mai puțin accesibilă din cadrul minții unei persoane. În cadrul inconștientului sunt stocate toate informațiile (amintiri, dorințe, vise, experiențe, traume) cu care ne întîlnim, fie ele bune sau rele. Toate traumele și visele neîndeplinite reies la suprafață pentru Schwartz. De acum, legile morale nu mai există, făcînd tot ce e posibil ca acesta să îl controleze pe Malkovich ca pe o marionetă, la propriu, căci abilitățile de păpușar și buna determinare a lui Craig îl ajută să-l controleze pe celebrul actor conform bunului-plac.

Această mascaradă pe care Schwartz a condus-o ia sfîrșit în momentul în care povestea se complică. Mai exact, cînd Craig este nevoit să iasă din mintea lui Malkovich, acesta are șansa să-și îndrepte acțiunile săvîrșite. Însă, acesta alege să-și continue visul de a fi în pielea lui Malkovich și plătește scump, conform Principiului al III-lea al lui Newton: „Orice acțiune este urmată de o reacțiune”.

Maxine și ideea superiorității exprimate de Alfred Adler

Maxine este colega de muncă a lui Craig Schwartz la firma de sortat dosare. O femeie independentă, sigură pe sine și foarte atractivă pentru Craig. Psihologia personajului poate fi asemănată ideilor enunțate de Alfred Adler asupra diferențelor dintre superioritate și inferioritate. Adler susține că orice om are un instinct de a fi stăpîn pe orice situație. Mai exact, de a nu fi inferior față de ceva sau cineva. În psihologia acestuia, superioritatea nu se referă neapărat la dominație, ci la a nu fi inferior propriilor calități; de a lupta pentru ceva mai mult și de a-ți depăși propriile limite. Satisfacția vine în urma superiorității față de vechiul eu.

Însă, în cazul personajului Maxine, balanța oscilează între două extreme, odată ce filmul avansează. La început, Maxine pare a fi o femeie care își caută doar interesele proprii, folosind tot ce îi stă în putință ca să reușească. Nu o interesează contradicțiile morale legate de portalul spre mintea lui John Malkovich, ea fiind cea care a venit cu idea de a deschide „afacerea”. Aceasta domină toate personajele: pe Craig îl are la degetul mic, încă de la începutul filmului; pe Lotte o face să își pună la îndoială propria sexualitate și chiar să îi schimbe percepția asupra sensului vieții; pe Malkovich îl domină pe plan personal prin aventura lor amoroasă.

La final, Maxine își schimbă atitudinea și merge pe principiul lui Adler, aceasta încetînd a mai manipula oamenii conform liberului său plac și îmbrățișînd ideea unei vieți trăite alături de cineva, renunțînd la a mai trăi singură. Maxine a ajuns să fie fericită, căci a devenit superioară vechii Maxine.

Lotte în căutarea sensului vieții cu ajutorul „Logoterapiei”

Lotte este soția lui Craig, care este o mare iubitoare de animale. O inimă mare ca a lui Lotte are nevoie de o familie mare pe care să o iubească necondiționat, de aceea insistă ca ea, alături de Craig, să aibă un copil și să își întemeieze o familie. Aceasta este premisa principală a personajului jucat de Cameron Diaz. Psihiatrul austriac Viktor Frankl vine cu o nouă abordare psihoterapeutică, numită: „logoterapie”. Logoterapia susține că motivația principală în viața fiecărei persoane este de a-și găsi sensul vieții, care, în gîndirea lui Frankl, este mai presus de găsirea plăcerii sau a puterii (elemente pe care personajele precedente le caută cu desăvîrșire). Așadar, răspunsul căutării scopului vieții lui Lotte stă în întemeierea unei familii.

De asemenea, ideile prezentate de Viktor Frankl susțin faptul că omul își poate găsi scopul în viață chiar și în cele mai întunecate momente ale vieții. Ceea ce Lotte trăiește în momentele în care Craig o ia razna o determină să lupte pentru ceea ce își dorește. Aceasta va lupta pentru propriile credințe și, pînă la urmă, va reuși să-și întemeieze o familie alături de Maxine.

Analiza simțurilor

Aceasta este a treia oară cînd vizionez „Being John Malkovich” și pot spune că tot nu mă pot sătura de atmosfera pe care o transmite. Acesta este genul de film pe care îl poți revedea regulat, dar în care găsești ceva nou la fiecare vizionare, fie că vorbim de o mică glumă care a trecut neobservată sau chiar de o întreagă analiză a unui personaj. Odată cu acest film, am început să mă interesez și de alte filme scrise de Kaufman, unele dintre acestea fiind: „Adaptation” (2002), „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” (2004) și poate cel mai complicat dintre toate: „Synecdoche, New York” (2008).

„Being John Malkovich” nu este genul de film care te învață ceva valoros, precum o lecție de viață, ci te provoacă prin acțiunea intrigantă, dar și întortocheată. De aceea este Charlie Kaufman atît de aclamat de critici (cît și de mine), deoarece îți prezintă personaje complexe pe care nu le redă într-o imagine atractivă. Din contră, majoritatea personajelor lui Kaufman pot fi insuportabile, anoste și bătute de soartă, nefiind făcute să le iubești, ci doar să le înțelegi (ca orice om, de altfel).

Toate personajele prezentate mai sus au un vis după care își ghidează acțiunile. Astfel, citîndu-l pe Freud: „Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea”.

Trailer