Sacrul și profanul sînt două concepte în opoziție: primul este tot ceea ce este sfînt sau care poate fi venerat, iar celălalt este ceea ce este lipsit de substanță divină. În lumea diegetică a jocurilor video, elementele fantastice sau cele inspirate din religie sînt încorporate natural printre elementele profane. În acest articol voi analiza cîteva jocuri video în jurul cărora se conturează astfel de povești complexe.

ULTRAKILL

ULTRAKILL este un FPS în stil retro creat de Arsi „Hakita” Patala, lansat în 3 septembrie 2020, care prezintă mecanici complexe de mișcare și pune la îndemîna jucătorului un arsenal de arme de foc care interacționează profund unele cu celelalte. Inspirația pentru joc provine din jocurile video „boomer shooter” din anii ’90 (Doom, Quake, Wolfenstein), care sînt definite de teme specifice, violență, arme cu gloanțe infinite, gameplay asemănător (alte jocuri moderne sînt Dusk, Amid Evil, Doom Eternal).

Jucătorul este pus în perspectiva unui robot umanoid de război, ce funcționează pe baza consumării sîngelui în loc de electricitate, care intră în iad (motivul descensus ad inferos) în căutare de și mai mult sînge, deoarece umanitatea a dispărut. Universul ULTRAKILL preia idei vagi din creștinism și este bazat pe „Infernul” din „Divina comedie” a lui Dante Alighieri, fiind dispus pe 9 seturi de nivele corespunzătoare cercurilor Infernului, reprezentative pentru cele 9 păcate (Limbo, Voluptatea, Îmbuibarea, Lăcomia, Mînia, Erezia, Violența, Frauda și Trădarea).

Sacrul de tip malefic este arhiprezent (Infernul, Rîul Styx, Cerberul), însă și sacrul divin își face apariția prin prezența elementelor biblice: îngerii. Integrarea oricăror astfel de teme religioase este un teritoriu periculos pentru că poate genera controverse, însă ULTRAKILL a reușit să se balanseze destul de bine pe muchia de cuțit. O primă reprezentare a îngerilor este inamicul de tip Virtue, o ființă sferică înaripată, violentă față de jucător. Chiar dacă este numit „înger inferior”, din fericire, nu este o reprezentare fidelă a unuia, ci doar invocă ideea acestuia. O a doua reprezentare este personajul antagonist Gabriel, un înger care are rolul autorității divine din Infern și care amintește de Arhanghelul Gavril exclusiv prin nume. Acesta, pe parcursul poveștii, este alungat din rai fiindcă nu reușește să oprească genocidul protagonistului robot. Din nou, o idee riscantă, dar care a fost bine executată și a produs o poveste de o originalitate profundă.

Chiar dacă universul ULTRAKILL este unul mitic, este interpretat printr-o lentilă profană: Infernul nu este reprezentat de cîmpii de foc, ci de fabrici, castele, orașe și piramide, toate încercînd să producă iluzia unui paradis. De exemplu, primul cerc, Limbo, este conturat în aparență de cîmpii paradiziace cu copaci, flori, izvoare, cor angelic, însă, în esență, acestea sînt niște falsuri: flora și apa sînt holograme, corul angelic răsună de la niște boxe, iar cîmpiile întinse sînt niște picturi pe pereți.

Astfel, lumea ULTRAKILL este o reinterpretare unică și fascinantă a Infernului lui Dante Alighieri, foarte potrivită tematic genului de jocuri video din care face parte.

Hollow Knight: Silksong

Hollow Knight: Silksong este un metroidvania lansat de Team Cherry în 4 septembrie 2025 despre care am mai vorbit în articolele mele. Jocul urmărește aventura explorativă a protagonistei, Hornet, în regatul Pharloom, care este căzut în ruină.

Locuitorii regatului sînt practicanți ai unei religii a muzicii și consideră că scopul lor în viață este realizarea unui pelerinaj periculos pînă la capitală, Citadela, care se află în punctul cel mai de sus al lumii (motivul axis mundi), și alăturarea definitivă la Corul Sfînt. Doar elitele cunosc aceasta, însă religia venerează o zeitate furioasă, monarh și creator al regatului, care trebuie ținută adormită de melodia Corului. Instrumentele muzicale, precum harpele și mai ales clopotele, simbol religios, sînt motive recurente de-a lungul poveștii, putînd fi regăsite în arhitectură, ca arme ale pelerinilor sau chiar în coloana sonoră a jocului, care este un element extradiegetic.

În Pharloom banul este reprezentat de mărgele inscripționate, simbol religios, însă care este corupt de capitalism, valoarea morală și religioasă a unei persoane fiind direct proporțională cu gradul de înavuțire al acesteia. Astfel, această lume religioasă este pătată, ruinată chiar, de corupția banului, gradul de disparitate între clasele sociale fiind foarte mare. Pînă și în convorbirile cu negustorii ambulanți se poate observa pofta lor pentru înavuțire (refuzul de cumpărare: „Nu te interesează comerțul? Mă întreb, te vor îngreuna mărgelele în timpul pelerinajului tău?”; după cumpărare: „Da, așa e mai bine. Împărtășirea devotamentului tău cu mine îți va aduce cu siguranță noroc.”).

În concluzie, regatul Pharloom este în pragul apocalipsei din cauza perversiunii capitaliste a sacrului, fapt ce a înfuriat monarhul-zeitate, care este ținut într-un somn adînc prin încercări tot mai disperate ale elitelor, acestea profitînd de naivitatea supușilor și a claselor de jos.

The Legend of Zelda

The Legend of Zelda este o serie de jocuri de aventură creată de Nintendo. În principal, povestea jocurilor urmează drumul protagonistului Link în încercarea de a salva prințesa Zelda, care a fost capturată de forțele răului, armata lui Ganon.

Această lume poate fi comparată cu cea a unui basm, fantasticul, supranaturalul fiind complet acceptate ca normalitate: existența mai multor rase umanoide (hylian, gerudo, zora, rito, goron, kokiri/korok, sheikah, zonai), existența ființelor de basm (dragoni, centauri, zîne), existența mai multor dimensiuni, prezența magiei etc. Pînă și personajele sînt încadrate în tipologii: Link este un Făt-Frumos, Zelda este prințesa, Ganon este Zmeul, iar cele care nu sînt încadrate, NPC-urile, sînt plate, sînt personaje ale căror rol este exclusiv de a ghida sau de a dona obiecte protagonistului. Chiar și temele abordate sînt cele specifice basmelor: lupta dintre bine și rău, călătoria inițiatică etc.

Pe parcursul a mai multor jocuri video de sine stătătoare au existat mai multe povești, însă personajele principale și rolul lor au rămas neschimbate. Prințesa Zelda este considerată o reîncarnare a zeiței creatoare a tărîmului Hyrule, numită Hylia. Aceasta a creat și a împrăștiat prin lume Triforce-ul, reprezentarea fizică sub formă triunghiulară (motivul Sfintei Treimi) a puterii, înțelepciunii și curajului (deținătorii acestora sînt, în ordine, Ganon, Zelda și Link). Ganondorf, reprezentarea simbolului Ganon (răul absolut) în persoană, este un uzurpator care fură Triforce-ul și detronează monarhia deoarece consideră că el merită să fie conducătorul Hyrule. Link este un băiat orfan, de obicei, care este considerat ales să pornească în călătoria inițiatică pentru a salva lumea de forțele răului.

Jocurile The Legend of Zelda abordează diverse subiecte: originile Hyrule (Skyward Sword), dimensiuni ale întunericului (Twilight Princess), sfîrșitul lumii (Majora’s Mask), călătoritul în timp (Ocarina of Time), lumea apocaliptică în timpul Potopului (Wind Waker), lumea postapocaliptică și tehnologiile uitate (Breath of the Wild și Tears of the Kingdom). Aceste subiecte sînt construite peste niște lumi medievale profane, prezentate în manieră realistă, în care se conturează viața de la sat, care este ilustrat cu toată istoria, geografia, economia și cultura sa într-un mod specific unei monografii, și care sînt populate de niște personaje principale complexe, rotunde, care evoluează pe parcursul povestirii.

În final, la povestea fantastică, tipică unui basm, se adaugă elemente realiste detaliate care permit analizarea în profunzime a universului, cu întreaga sa istorie și cultură, dar și a personajelor, la nivel psihologic, lucru ce a facilitat succesul timp de 40 de ani al acestei serii de jocuri video.