Autor: Sarah Corniș
-
Autopsia Mădălinei
De aproape un secol, pe banca acuzaților s-au perindat, pe rînd, Puiu Faranga, Policarp, doctorul Ursu, mama lui Madeleine și, uneori, însuși Liviu Rebreanu. Fiecare generație și-a redactat propriul rechizitoriu, fiecare critic și-a pronunțat propriul verdict, dar aproape nimeni nu s-a întrebat cine este, de fapt, judecătorul. Pentru că acesta…
-
De bun-simț și de prost gust
Fără critică n-am avea știință, fiindcă nicio ipoteză nu și-ar întîlni contradicția, n-am avea democrație, fiindcă puterea s-ar confunda rapid cu infailibilitatea, n-am avea nici măcar prietenie autentică, fiindcă singurii oameni care nu ne contrazic niciodată sînt, de regulă, cei care au încetat să ne mai asculte.
-
Celui mai iubit profesor al nostru, domnul Grigore Băjenaru
Și, paradoxal, tocmai această vulnerabilitate l-a făcut și mai simpatic în ochii mei. Toate temerile sale pornesc dintr-o singură dorință: aceea de a fi un profesor bun. Nu se teme pentru propria imagine, ci pentru elevii săi, pentru felul în care îi va influența și pentru responsabilitatea pe care o…
-
Prea devreme, prea tîrziu
Nu mă refer la infantilitate sau la refuzul de a crește, ci la capacitatea de a rămîne deschis în fața lumii. De a te mai mira. De a te bucura fără să ironizezi imediat bucuria respectivă. De a privi în jur fără nevoia compulsivă de a transforma totul într-o analiză.…
-
Nimic nou sub soare
Dar, desigur, nu ne place să ne gîndim la noi înșine ca la niște ființe previzibile. Preferăm varianta în care sîntem complecși, nuanțați, greu de descifrat. Și probabil că sîntem. Doar că această complexitate se manifestă, în mod curios, prin repetarea foarte consecventă a acelorași tipare.
-
Cînd nu vom mai fi copii…
Filmul urmărește mai multe povești care se întrepătrund, toate gravitînd în jurul aceleiași idei: plecarea. Occidentul nu e prezent aproape deloc ca spațiu real, ci ca proiecție, un loc în care „se poate”. Personajele nu trăiesc neapărat în România, ci într-un fel de anticameră a plecării, unde fiecare relație, fiecare…
-
E(c)lipsă de sens
Viața are un mod al ei de a se întîmpla, complet independent de planurile noastre, iar noi obișnuim să credem că identitatea noastră e un obiect fix, ca o piesă de mobilier pe care o pui într-un colț și rămîne acolo. Identitatea o percep, totuşi, ca pe un proces. O…
-
Generația Cișmigiu
De la primele întîlniri cu liceul amplasat în apropierea parcului Cișmigiu, la poreclele date profesorilor (printre care se numără și Camil Petrescu, apropo), concursuri școlare, pățanii trăite alături de colegi, primele iubiri, emoțiile bacalaureatului și pînă la reîntîlnirea de 20 de ani de la absolvire, „Cişmigiu et Comp.” te plimbă…
-
Te iu…
Există, totuşi, şi rare momente în care sînt mai puțin preocupată de ceea ce iubesc eu, şi îmi permit să observ ce iubesc cei din jurul meu. Este o adevărată plăcere să văd oamenii pe care-i iubesc, iubind la rîndul lor cîte ceva. Și poate că e o plăcere și…
-
Mergem înainte
Suspectez că asta e, de fapt, dilema generației noastre. Mergem înainte, dar nu sîntem siguri că știm încotro. Și, în același timp, ne uităm înapoi fără să vrem să ne întoarcem cu adevărat. Schimbarea nu ne mai sperie prin necunoscut, ci prin ritm. Prin faptul că nu ne lasă timp…